PLOAIA

25 Martie 2010 § 4 comentarii


Ploaia… valsul acesta ud în care mă pierd, mă uit, mă ascund…

Roiul ud, nesfârşit ce se revarsă cu mirosul tău de furie şi neputinţă…

Sunt banca umeda şi galbenă peste care te scurgi tăcută, insistentă, puternică…

PLOAIA…

Părul tău subţire, lichid, foşnitor în mii de picuri bătându-mi obrajii…

PLOAIA…

Amintirea aceea difuză cu şoapta unui şold potopindu-mi tăcerea…

Te repezi plouând peste mine cu furie, mângâindu-mă cu picurii tăi moi sau ascuţiţi.

Ucide-mă ploaie!

Striveşte-mă ploaie! Ca să renasc tânăr rebel, cu plete negre,

Tânăr neştiutor de păcate pe care să-l cuprinzi iar în vâltoarea lacrimilor tale…

Pervazul ferestrei e ud.

Eşti afară, năvalnică şi subţire ca o naiadă neştiută pe-un tărâm secret.

Ochii tăi se scurg, verzi, în sufletul meu, otrăvindu-mă încet, încet, cu susurul lor…

Şi uşa se deschide larg şi-n prag e o amintire…

De-atunci, când încă mai speram să-mi pot aşterne sufletul la malul mării,

să-l fac scoică în care să aud

glasul tău năvalnic de fericire imposibilă…

© DANIEL KIȚU

Anunțuri

§ 4 Responses to PLOAIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading PLOAIA at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: