THE WORLD IS AN OYSTER

30 Martie 2010 § 3 comentarii

Iubirea asta e devenit doar o cameră de hotel mobilată simplu, cu un pat matrimonial, două noptiere stupide, lămpi albe atârnate de pereți și o oglindă mare în care ea își pierde aproape de fiecare dată frumusețea și timpul ei aburos de tânără femeie fără griji sau fără scrupule… Camera a devenit peisajul deșertic al nevoii lui de ea și-al dorinței ei de a termina cât mai repede cu el ca să îi aibă în sfârșit banii, banii care să-i aducă încă o săptămână sau încă o lună de superbă indiferență pe canavaua oarecum îngustă a existenței de himeră cu păr lung, ochi verzi și clipe ușoare plutind peste pielea albă.

A venit și ziua hotelului, a venit din nou ziua hotelului, ei au plătit, au primit cheia, telecomanda și au urcat din nou scara interminabilă, el gândind cu pieptul strâns de un junghi nesfârșit că poate ea iar nu-l va vedea, se va uita din nou dincolo de el, poate la închipuirile minții ei de femeie strunită doar de vântul primăvăratec al vreunei fantezii trecătoare, ea cu ochii țintă deja în luciul imaginar al oglinzii din care vor țâșni, poate, caii nebuni ai unei strângeri nesfârșite, neștiute, valurile uriașe ale unui sărut în aripi de tânăr zeu cu plete negre, cârlionțate, piept gol și ochi strălucitori, frenetici.

Dar ziua asta le-a deschis ușa de hotel, le-a aprins luminile din cameră, le-a răvășit iar simplu cearșaful de pe pat dar el a întâlnit încă o dată zidul alb al trupului ei gol, brațele înfășurând spasmodice pieptul nevăzut, lumina stinsă din priviri, oglindirea calpă a unui trup brusc devenit străin în ochii lui gata să se umple de lacrimi și ea îi spune că nu te ma suport să te văd plângând ești doar bărbat în toată firea iar ei, ei, bărbații nu trebuie să plângă, nu trebuie să-și deschidă cutia sufletului… Pentru că eu cred, domnul meu, tu care ai constituit odată centrul de interes al vieții mele de tânără începătoare femeie, că un bărbat care devine prea accesibil se transformă într-un umil servitor și pentru mine el, TU, nu mai existați.

S-a întins, goală peste cearșaful alb, ochii care altădată se-nămoleau în privirile mele, se ascund acum în cutele de sticlă ale oglinzii, călătoresc pe alte tărâmuri… Ritualul s-a terminat, l-a punctat vulgară, cerându-mi banii de care are nevoie pentru că lumea ei e clădită pe umerii neștiuți ai unui fals simțământ, pentru că iubirea ei ori nu a existat, ori a pierit undeva, în deșertul acesta al vieții nesfârșit de senine și indiferente.

Lumea e o scoică… Eu am sufletul scârbit de romantism, delicatețe și cuvinte frumoase. I-am tot atârnat la gât salbe de cuvinte frumoase dar tu stai lățită pe patul ăsta vulgar fără nume și fără căldură și te lăfăi în comoditatea indiferenței tale prăfuite, fostă femeie frumoasă, fostă femeie superbă… Ești închisă-n egoismul unei clipe de televizor impersonale și păianjeni neștiuți îți umblă prin gânduri și le usucă pentru totdeauna!!! Ea nu mă privește, nici nu mă aștept să mă privească pentru că privitul ei la televizor, aici, în hotelul ăsta rece și stingher, este de fapt calea ei de-a-mi spune, băiete ești în plus!!! Îți las doar lanțurile astea efemere până ce eu îmi voi găsi bruma de fericire… Sunt tânăr, Doamnă!!! Ba sunt doar bătrân și lumea s-a uitat la umbra mea pe când cuminte, repetat și neștiut mă aplecam să sap ceva la rădăcina sa!!!

Vorbesc singur de fapt… S-a ridicat de pe pat, s-a dus la toaletă… Aud zgomote de intimitate și mă gândesc la pescărușii orașului ăsta dunărean care tot fâlfâie pe la ferestre. Cândva iubirea ei se consuma zgomotos și nebun peste pieptul meu plin de răvașele uimite ale minunii sufletului și trupului ei… Eram naiv, mi-ar spune cineva, pentru că eram prea departe de vârsta și preocupările ei. Lumea mea era prea complicată pentru ea și acum mă acuză că sunt infatuat, orgolios și valsez prea mult prin fața ei cu acele cuvinte ale mele, aceleași pe care acum, deja, nu le mai suportă…

Țin minte o toamnă cu părul ei curat care-mi acoperea obrajii și cu vorbele ei care-mi dănțuiau peste față și eram uimit pur și simplu ca de-o minune irepetabilă…

Țin minte… Amintirile mele se oglindesc în aceeași suprafață impersonală care i-a prins pentru o clipă chipul, ochii, obrajii, părul… Ea nu mai este acum…

Lumea ei a alunecat iremediabil într-un altundeva din care tot răsar păsări sătule să mai execute același zbor pentru melancolia mea stupidă… Dincolo de ferestre nu este de fapt nimic…

Am auzit apa trasă la WC… Am auzit pașii ei, îi văd trupul închis în el ca-ntr-o nucă uscată… Se privește-n oglindă. Dincolo de ea, doar un chip mutilat de indiferență… o copie a unei lumi străine… Ea nu mai este decât patul rece de hotel, oglinda strâmbă și-un fișic de bani, plata pentru o oră de plăcere searbădă.

Deseori iubirea este doar un clovn care dănțuiește pe buzele sufletului, îți arată multe dar tu nu vrei să vezi nimic. Lumea ți se-nchide-n inimă și nu devii decât un biet eunuc al trăirii…

M-am ridicat și i-am spus la revedere. Mi-a trimis un sărut imaginar din vârful buzelor.

Am plecat din nou, fiecare pe drumul lui… Camera a rămas acolo, și niște trupuri goale, prizoniere în propriile angoase și obsesii. Ele continuă să se-mpreuneze la nesfârșit ca-ntr-un delirant și ironic schopenhauerian destin.

Pescărușii au zborul lor, dincolo de ferestre. Nu le pasă decât de cerul albastru deschis, de deasupra.

30 martie 2010, 20.39, D. Kitu

Anunțuri

§ 3 Responses to THE WORLD IS AN OYSTER

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading THE WORLD IS AN OYSTER at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: