VIAȚA CA O CAMERĂ (foileton – episodul V)

11 Aprilie 2010 § Lasă un comentariu

Tipul e tuns foarte scurt, e masculin dar e atât de slab și cu o figură negricioasă, inexpresivă. De cum îl vede, ea uită de prezența mea, își scaldă verdele marin al ochilor pe chipul acestui flăcău. Îl știu foarte bine dar i-am uitat (chipurile) numele. Se apropie de ea cu un zâmbet de om sigur pe sine. Ochii lui negri, de om negricios se lipesc efectiv de trupul ei și pe ea parcă o trece-un fior. El are o țigară-n mână, trage cu sete din ea-n timp ce-o privește. E un gest vulgar ce pare să nu o deranjeze prea tare iar eu devin un voyeur înlănțuit de o voce mută, cerșind măcar o privire de la cea care-a devenit acum prizoniera privirilor altcuiva. Se-apropie încet de ea, ca o fiară sigură pe sine, cu certitudinea că prada este sigur a ei. Deodată, în incinta dezolantă a camerei izbucnește o muzică languroasă și de-o lentoare amețitoare care-i acaparează irezistibil tot trupul. Se uită la el cu priviri de apă tulbure și-ntinde brațele goale, îl cheamă. Îi știu toate unduirile trupului și pe cele caline, molcome, ispititoare și pe cele vulcanice, neînfrânate, izbucniri nebune de carnație incandescentă care-mi aprindea trupul până la cenușa uitării ca să-l renască apoi într-un alt desen de săruturi, mângâieri și cuvinte lascive.

Îmi amintesc dansul nebun al trupurilor noastre goale, pline de sudoare, gâfâitul nebun al mișcărilor extatice și ritmul trepidant al sângelui invadându-mi gândurile, transformând-o pe ea într-o uriașă bacantă a nevoii mele de pasiune și deschidere către alte orizonturi ale plăcerii.

Acum, dansul acesta se petrece dincolo de mine, de plăcerea nebună pe care i-o ofeream și brațele ei se întind, moi, spre bărbatul acesta cu țigară, dornică să încerce această experiență și să mă țină departe de ea, chinuindu-mă cu această distanță, singura în stare să-mi ofere un crâmpei din ființa ei dar, culmea, deschisă către alte priviri.

Bărbatul îi cuprinde, cumva posesiv, mijlocul subțire cu un braț, lăsându-și cealaltă mână liberă cu țigara pentru că n-a încetat să fumeze. Ea își trece brațele lungi, albe, pe după gâtul lui, înlănțuindu-i-l cu un colan de voluptate. Privesc încremenit scena aceasta în timp ce sufletul mi se aprinde ca o iască și-mi consumă din interior ființa. Dansul lor languros, trupul ei lipit de al lui, țigara mocnind pe lângă șoldul ei, toate sunt detaliile halucinante ale izgonirii mele din sufletul ei. Mă doare totul, interiorul mi-l simt ca pe o masă de carne vie și-atunci văd gestul final, capul ei culcat pe umărul lui, ochii ei mari se-nchid peste mine ca o lespede grea, trântită la gura peșterii sufletului meu. Îmi simt creierul pulsând dureros în toată această caznă vizuală și ceea ce mă salvează este noua intrare a regizorului chel, ochelarist, cu multe hârtii în brațe…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading VIAȚA CA O CAMERĂ (foileton – episodul V) at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: