VIAȚA CA O CAMERĂ (foileton – ultimul episod)

13 Aprilie 2010 § 6 comentarii

Mai intră doi bărbați cu niște umbrele uriașe, ca cele din studiourile foto, pe niște catalige imense de fier. Le așază-ntre noi și-aprind lumini orbitoare ca să-nvățați să vă priviți până la cei din urmă pori. Să vă știți în detaliu unul pe celălalt ca apoi să nu cumva să vă uitați unul pe celălalt. Tu, domnule, ești prima ei iubire, fericită, nefericită, nu mai are nicio importanță acum. Te-a așezat cu grijă în biblioteca vieții ei, printre volumele de seamă. Important sau nu, rămâi totuși un volum răsfoit, o poveste închisă pentru totdeauna. Vrei să bei? Vrei să uiți? Vrei să te uiți? Aduceți-i de băut!

Îmi dau seama că totul se petrece împotriva dorinței mele, că regizorul ăsta face cumva în așa fel încât să nu mă pot apropia de ea, să nu-i pot vorbi. El transformă camera asta în viața mea și-n iubirea mea ratată iar se tot învârte-n jurul meu dar, de fapt, nu m-atinge, nu mă vede, nu-mi vorbeste. Mi-e dor de săruturile tale, mi-e dor de atingerile tale, mi-e dor de vorbele tale calde. Te-am făcut femeie, nimfă a paradisului meu artificial dar ai evadat grațioasă din el și ai devenit nu știu când, nu știu cum, nici nu-mi dau seama, altceva și altcineva… Priviri străine, gesturi ne-nțelese, gânduri ascunse îți codifici existența, îți încifrezi și trupul prelung.

Curge toamna peste tot și-mi înlăcrimează timpul dar bărbații nu pot plânge, nu-i așa?

În mod ciudat, mă lasă acum să mă apropii de ea numai că mă simt ca-ntr-o sală de disecție, scăldat în lumina asta albă, orbitoare și fierbinte. Pe ea cred că nu o deranjează prea mult întrucât mi se pare aflată în transă, neștiind unde și cum se află. Mă simt cumva trăit de gesturile acestea, de suferința, de nevoia oarbă de-a-i atinge ființa și poftim, domnule, poți s-o atingi și s-o miroși. Vezi să nu strănuți de prea multă, excesivă tărie a frumuseții. Vino și adulmecă! E iubirea de-altădată!

Și ating și o respir, îi gust buzele și alunec molcom peste linia albă a gâtului și mă pierd printre liniile palmelor sale.

Acum însă constat, cu stupoare că, strângând-o în brațe, am reușit s-o desfac din trupul ei și-n cavitatea lui parfumată, pulsatilă, constat că se află tot ea, concrescută, privindu-mă cu o indiferență atroce, sunt gata, ia-mă! Fă ce vrei cu mine! Sunt a ta și nu sunt a ta, sunt iubita și nu sunt! Iacă-tă-mă-s!

Eu mă reped, beat de dorință, înnebunit de consistența iluzorie a acestei ființe, la a doua care foșnește în lujerul ei subțire, delicat, în hăul trupului celei dintâi și regăsesc același parfum, aceeași savoare, același farmec al zilelor iubirii noastre, când, de fapt, nu e nimic domnule! Totul e sec și vulgar. Lumea a pus, în sfârșit, stăpânire pe himera asta și-a transformat-o într-o banală vacă de muls. Numai că din lujerul ei imens nu curge decât sânge. Asta e toată realitatea, nimic spectaculos, nimic neașteptat. Lumea se-nvârte înainte.

Îl văd. Eu țin strâns în brațe a doua femeie, numai că o smulg și pe ea sieși, mă prăbușesc neputincios cu ea pe podea. În fața mea, din corpul acela imens al primei femei, răsare acum o a treia, mult mai mică. De ce sunt din ce în ce mai mici? Pentru că se-mpuținează privirilor tale, domnul meu! Ce naiba! Nu-ți dai seama? Nu realizezi că totul a fost doar un vis? Era imposibil să iasă ceva de aici. Ea închide în sine toate imaginile ei, toate replicile mai bune sau mai rele.

Este Matrioșka sufletului tău! Ești un imbecil și mai ești și laș pe deasupra. Plângi! Într-adevăr, plângeam, scăldam în lacrimi cea de-a treia femeie, cea mai mică dintre ele și ea mă privea-ncontinuu, fără să spună nimic, lividă și mută ca o stană de piatră…

Mă simt singur… Te simți singur… Se simte singur…

Mă iubește, nu mă iubește… Nu te iubește!!!

MAI TACI DRACULUI ODATĂ!!!!

Anunțuri

§ 6 Responses to VIAȚA CA O CAMERĂ (foileton – ultimul episod)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading VIAȚA CA O CAMERĂ (foileton – ultimul episod) at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: