IUBIREA II

21 Aprilie 2010 § Lasă un comentariu

Deșertul păcălește-ntotdeauna bătrâne!

De ce, suflete?

L-ai citit pe Saint-Exupéry.

Toată lumea l-a citit.

Deșertul mai întâi te cheamă, te tot ispitește-n întinderea lui iluzorie și aurie iar apoi nu face decât să te soarbă și să se tot închidă în urma ta.

M-am pierdut iremediabil în deșertul mocnit al părului tău care mă-nvăluie nesfârșit, aproape carnal. Undeva, departe, văd o oglindă ciobită în care se reflectă, cumva ciudat, o tăcere aproape resemnată. Cred că e mama ta care-și face de lucru cu propria viață, încercând să ignore acest păr unduitor, nesfârșit care se-ncleștează cu încăpățânare în jurul unui trup.

E total nepotrivit… Și dacă ea stă pentru banii tăi? Dacă, de fapt, nu te iubește?

Eu am s-o ajut cu banii mei, cerșind fericire, cerșind lumină…

Ești un masochist, băiete!

Mă-nalț ușor pe călcâie să văd spatele ei arcuindu-se de plăcere, acoperit de zeci de mâini anonime, strâns, străpuns de brațe neștiute, remodelat, recompus de n-ai să-l mai recunoști, băiete!

Și cum se va întâmpla asta, Maestre?

Maestrul se află pe un scaun înalt ca cele din baruri. Soarbe dintr-un cocktail ciudat și observ contrariat că în paharul lui subțire și la fel de înalt ca scaunul pe care stă confortabil se zbat niște țipete, sentimente, văd siluete care se caută și-și răspund.

Nu te mai chinui, băiete! Îți spun eu… Sunteți voi, cele două suflete-pereche. E ciudat cât de puternic pot înlănțui vorbele! Pe atunci vă alintați tot timpul nu-i așa? Hai, nu te mai jena! E, poate, firesc. Îți spunea mereu că ești numai al ei, tot, tot, tot și poate asta te speria dar ea te acapara, te căuta și te-asimila încetul cu încetul pân-ai căzut în acest pahar. Cocktailul e viața ta, omule!!! E viață cu bune și cu rele, cu lumini și umbre. Ați făcut multă dragoste și-ai descoperit brusc că ești bărbat. Asta te-a dus în pragul extazului, pe culmile unei împliniri nemaivăzute dar acolo, sus, era numai tăcere și deodată, fără să-ți dai seama, te-ai descoperit singur. Lumea era toată a ta însă nimeni nu era cu tine. Desenul era prea încâlcit și nu-l mai puteai desluși. Ai călcat apoi strâmb și a venit brusc căderea. Ea s-a ridicat deodată din plâns, din gemete, din suferința ei, și-a scuturat coama părului castaniu, te-a privit ușor sfidătoare și-a spus: Gata! Ajunge! Nu mai suntem doi! Vreau să fiu singură!

Maestrul soarbe prelung și cu voluptate din cocktail și trage-ntre buzele sale subțiri o siluetă care se lasă, docilă, ascunsă-n gâtlejul lui imens.

Galateea a dispărut, biet sculptor de oase găunoase! Ești un utopic și-un nebun! Te-ai băgat la mare caznă și-ai pierdut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading IUBIREA II at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: