FATA ȘI OGLINDA (I)

25 Aprilie 2010 § 4 comentarii

E dimineață, ora fetelor mari sau coșmarul pentru les jeunes filles en fleur. M-am folosit puțin de Proust, nu vă fie cu bănat…

Timpul neștiut înfioară abia abia perdelele transparente de la fereastra aceea dincolo de care se petrece misterul cald, neștiut și diafan al trezirii ei din cochilia somnului… Își încurcă părul prin degetele somnoroase, își aruncă priviri derutate, încă lovite oarecum dureros de un soare mult prea neiertător cu bietele ei pupile încă prizoniere ale unei lumi neștiute nici ei măcar.

E dimineață, ora unui ritual cuminte și instinctiv la care nici nu se gândește pentru că i se oferă fără să ezite în fiecare dintre zilele încă tinerei sale vieți… Cine este ea?? Nu are rost să vă întrebați pentru că este fata, generica ființă care tot respiră, gândește și vremuiește prin licoarea opalină a frumuseții ei de care mândră se agață în fiecare zi și pe care și-o prețuiește cu voluptate obsesivă. Este EA, tânăra femeie a acestei dimineți de vară, desprinsă din coconul dulce al somnului ei singuratic, tânjind încă după îmbrățișări secrete, după brațe care să-i încolăcească neștiutele dorințe, tânjirile secrete și alintul propriului trup, desfăcut ușor, acum, din lințoliul alb al cerșafului nopții…

Se ridică și-și dezvelește fără să vrea picioarele prelungi iar soarele ezită o clipă, prin sticla translucidă a ferestrei să zăbovească neștiut, cald, calin, pe coapsele ei albe, să-și alunece razele lui peste pulpele ușor crispate de răcoarea dimineții… Este tot ea, răsărind încet din cristelnița albă a patului nopților ei solitare. Se acoperă din nou, merge la bucătărie, la toaletă, iar la bucătărie… Curând, în garsoniera mică, pitită printre coloanele uriașe-ale unui oraș oarecare, se simte cunoscutul și reconfortantul miros de cafea. Nu poate face cu niciun chip următorul pas fără să simtă, cald și parfumat și ușor amărui, gustul matinal, indicibil dar atât de cunoscut al cafelei pe care o face mereu atât de tare și aromată!

Își umple cana ei mare și albă pe care nu scrie nimic, e doar albă ca și zilele care-au fost, ca și zilele care poate vor urma… se spală pe dinți, își pregătește sendvișul, scoate iaurtul din frigider, abia acum ține să-și verifice mesageria telefonului mobil și este no messages… un telefon mort într-o altă seară și-ntr-o altă noapte și-ntr-o altă dimineață… Soarele tare al dimineții se oglindește un pic în zâmbetul ei ușor dezamăgit și abia acum vine partea cea mai importantă, mai esențială a acestei dimineți superbe de vară…

© DANIEL KIȚU

Anunțuri

§ 4 Responses to FATA ȘI OGLINDA (I)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading FATA ȘI OGLINDA (I) at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: