FATA ȘI OGLINDA (II)

28 Aprilie 2010 § 2 comentarii

Închipuiți-vă alcovul unei tinere la-nceput de carieră, abia cu niște salarii câștigate, mândră de minuscula ei locuință dar atât de cochetă, de confortabilă, plutind în mirosul matinal al cafelei neapărat cu puțin zahăr și biscuiți crocanți înainte de sendviș sau de iaurtul dietetic, fata aproape goală, leneșă, cu mișcări lente și delicate care umplu fiecare colțișor al garsonierei din marele oraș anonim!!! Lipsește ceva cu-adevărat important din acest peisaj citadin. Firește, îmi face ea semn cu mâna, zâmbind, cu pleoapele ușor încărcate încă de somnul care n-a pierit… Domnul meu, firește ai uitat să pomenești OGLINDA. Ce credeți? Asta e. Tocmai acel obiect esențial care dublează spațiul micuț al garsonierei.

Lumea-ncape-ntr-o oglindă. Ființa ei se lasă cumva răpită de lucirea fascinantă, se alunecă, se strânge, se desface-n fața reduplicării frumuseții ei… Unde erai, tu, fată frumoasă???? Se privește întâi de departe, în așa fel încât oglinda să-i cuprindă întreg trupul prelung, subțire-nveșmântat în vălul transparent al halatului… Se admiră, vorbește cu reflectarea ei în luciul rece și impresonal ca și cum ființa aceea ar fi aievea și-ar prinde o viață secretă și fascinantă în apele înșelătoare din fața ei. Iar ea, ființa de sticlă, pare aproape de o dureroasă perfecțiune a visului frumuseții… Nu mai are cearcănele dimineții sub ochii, nu-și mai ascunde cu o înciudată furie coșurile, cele două, de pe tâmplă, cu o șuviță rebelă de păr, nu se mai plânge de coapsele prea groase sau de genunchii urâți. Ea, oglinda, estompează pe nesimțite aceste neregularități ale trupului ei și vai, cât de strălucitori sunt ochii! Vai, ce contur al buzelor, ce expresie splendidă a feței! Atuurile ei pentru care știe că bărbații întorc mereu capul pe stradă, pentru care el, cel care o iubește și-ar da poate și viața, bărbatul îndrăgostit de ea… Poate că nu simte mare lucru pentru el dar îi place să știe că, acolo, mereu, cumva, există un suflet închinat ei, o ființă și nu una oarecare, o persoană care aproape-o divinizează. Oglinda îi arată frumusețea și se gândește cu infinită plăcere la ochii aceia negri care de fiecare dată când o văd se umplu de o lumină ciudată și devin imediat sclavii umili ai acestui trup îmbăiat în feerica apă de sticlă…

© DANIEL KIȚU

Anunțuri

§ 2 Responses to FATA ȘI OGLINDA (II)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading FATA ȘI OGLINDA (II) at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: