FATA ȘI OGLINDA III

29 Aprilie 2010 § Lasă un comentariu

Acum se-apropie ușor, își prinde părul castaniu într-un coc greu, mătăsos, în creștet și din acest gest al feminității ei molcome și ușor alintate, răsare curbura albă, catifelată a gâtului subțire ce se-neacă până la urmă, liniștit, între umerii puțin ascuțiți pe care-apoi și-i cuprinde amuzată cu brațele într-un gest de autoadorare pe care oglinda cea tăcută i-l copiază supusă. Și, încetul cu încetul, se simte din ce în ce mai atrasă de oglinda ei strălucitoare, se lasă trasă fără să vrea-nspre dublura aceea superbă care unduie plină de viață și culoare în labirintul orașului nesfârșit…

Fata și-a lipit trupul abia-nvelit în lințoliul dimineții ei frumoase de oglinda care-alătură trupul ei viu, clocotind acum de dorință și plăcere, de copia lui serafică și fata de sticlă-și întinde ușor brațe de sticlă să cuprindă mijlocul subțire al celei care se dăruie acum într-un spasm nesfârșit acestei clipe nesperate în care se poate confunda cu reflexul ei, în care-și poate desăvârși visul de-a deveni unică. Vreau să fiu ACUM, ea, se trezește murmurând și-și simte buzele arse de-ndrăzneala voluptuoasă a acestui gând, numai că-n jurul ei este tot liniște, soarele aleargă tăcut prin toate ungherele camerei iar mâinile de sticlă și trupul de sticlă și răsuflarea de sticlă i-au învăluit întreaga ființă. Parcă simte așa, ca o boare strecurându-i-se-n suflet și lumea devine brusc opacă. Ea nu mai înțelege ce-a fost în jurul ei, ceasul timpului nu mai bate-n pieptul ei, ochii au obosit să tot recunoască prezentul acela pe care-l sorbea din cafea, îl alerga prin minte, cu amintiri nenumărate despre cineva care parcă-ți spunea că te iubește nespus și că ești femeia femeilor…

Peste-un timp, dacă intri prudent, fără zgomote sau deranj inutil, în garsoniera din pântecele imens al acestui oraș impersonal, vei distinge încă izul de cafea, vei vedea un pat matrimonial încă nefăcut, vei descoperi în bucătărie iaurtul nedesfăcut și sendvișul neînceput… Până la urmă vei ajunge la oglinda imensă care stă parcă gata să-nghită întreaga cameră și te va mira șalul de mătase albă care-atârnă din ea de parc-ar fi rămas prizonierul înghețatei luciri în care, ciudat, nu te poți reflecta… Oglinda asta a rămas total opacă și pare să respire dar lumea de-afară te-așteaptă, zgomotul orașului se-amplifică brusc în timpanele tale și neștiuta oglindă din misterioasa cameră nu rămân decât o taină pe care poate, nici nu trebuie s-o descoperi pentru c-ai strica, de ce nu?, farmecul unui moment de intimitate…

Lumea e așa cum este și ca dânsa suntem noi… am citit undeva…

© DANIEL KIȚU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading FATA ȘI OGLINDA III at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: