LABIRINTUL (I)

30 Aprilie 2010 § Lasă un comentariu



Ușa se deschide cu un zgomot monstruos. Deși cunosc pe de rost casa asta, o senzație de înstrăinare și de suflet azvârlit în neant mă copleșește fără să-i știu rostul sau izvorul. Pun primii pași pe scârțâitul strident al parchetului bătrân. Sunt conștient de faptul că tot interiorul ăsta este de mult pustiit de orice prezență umană… De multă vreme, pe aici nu s-a mai auzit niciun strigăt de fericire, niciun spasm de durere, niciun bocet al disperării. Mă gândesc imediat că zmeul subțire și multicolor al timpului și-a pierdut de mult frânghia diriguitoare, că nu mai există degete pe care să se-nfășoare și să tot înalțe spre vreun azur oarecare speranțe, iluzii, cioburi de suferință.

Pășesc mai cu-ndrăzneală și aud un pocnet cumplit în spate… Nu mai este nevoie să mă-ntorc, ȘTIU. Ușa aceea bătrână, peste care au tot curs felurite moduri de-a privi prin ani și timp s-a-nchis singură-n urma mea și nici că-mi pasă. EU SUNT ACUM, AICI. Vreau să călătoresc din nou prin spațiul ăsta în care mi-am lăsat mai bine de jumătate din viață. Vreau să fiu voiajorul propriului plonjon în abisul memoriei mele. Poate sună un pic exagerat dar mă simt ca un scafandru pe fundul mării din care tot răsar corpuri fetide, diforme și respingătoare, adică acele frânturi de vremuire care-alipite pot recompune viețuirea banală și neînsemnată a unei ființe.

© DANIEL KIȚU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading LABIRINTUL (I) at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: