LABIRINTUL (III)

4 Mai 2010 § 1 comentariu

La capătul drumului pe care-l știe atât de bine, prin orașul din liniile palmelor căruia-nvățase de mult să citească, bucurându-se-n sfârșit de înțelepciunea atât de mult cerșită dar, descoperind la fel de în sfârșit că viața i se consumase deja în această căutare frenetică, la capătul drumului acesta, spuneam, nu a găsit decât o amintire zdrențuită, ponosită, prăfuită, la picioarele căreia s-a așternut umil, cerșind pentru ultima oară un biet strop de liniște. Nu spun FERICIRE pentru că starea asta boreală e doar visul unui vis care ne tot macină sufletul incontrolabil și iremediabil.

Ce este FERICIREA??? Poate gustul proustian de madeleină, prajiturica aceea abia muiată-n ceaiul dulceag de dimineață pe care mama, cu miros de bucate nesperate și cu degetele fericirii cuminți de copil ți-a întins-o și te-a făcut să uiți pentru o clipă totul sau umezeala aceea răcoroasă a buzelor primului sărut și mirosul de vânt al pletelor în care ți-ai încurcat pentru o vreme sufletul furibund de adolescent dornic să alerge pe treptele iluzorii ale cerului.

Nimeni nu a putut închide-ntr-o casetă prețioasă acest sentiment atât de căutat și atât de pierdut. Acum omul acesta stă pe treptele uzate-ale vieții sale și-și privește casa… Imobilul acesta atât de impersonal care-a tot crescut, an de an, din carnea, din sângele din umorile sale. Dincolo de ferestre, prin camerele felurite se tot zbat păsări captive iar bărbatul acesta ușor adus din umeri, trist, agățat de nu știu ce regret al cărui desen stupid nici măcar nu și-l mai amintește, se gândește bursc la faptul că poate deschide măcar ferestrele așa ca păsările acelea speriate să poată respira libere pe cerul senin al zilei de vară.

Încearcă să se ridice însă, împreună cu mișcarea obosită a trupului său, se mișcă scrâșnind cu toate măruntaiele ei din cărămidă, spoială, lemn, amintiri, dureri, spaime sau fericiri, întreaga casă. Omul își acoperă fața cu palmele descărnate de timp și-și dă imediat seama, în neputința scâncetului unui plâns inutil că NU POATE AJUNGE LA FERESTRE cu brațele sale, cu palmele sale, cu degetele sale febrile, înnegurate de apriga dorință a eliberării păsărilor.

© DANIEL KIȚU

Anunțuri

§ One Response to LABIRINTUL (III)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading LABIRINTUL (III) at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: