STĂPÂNA IV

12 Mai 2010 § Lasă un comentariu

Se trezește deodată-n mijlocul camerei și simte-un parfum amețitor al cărui lințoliu neașteptat îl învăluie și-l paralizează. În fața lui tronează trupul ei prelung, ispititor, cravașa-i șuieră la ureche și se pomenește-n genunchi, obligat să-nchidă ochii și să-și murmure numele. Silabele lui stângace se rătăcesc încontinuu printre hohotele ei disprețuitoare și totul se stinge brusc în porunca șuierătoare, un TACI sonor care-l năucește și-l strivește de pereții acestei clipe ce pare fără sfârșit.

Ea se lasă acum privită. Îl invită din vârful buzelor sângerii să se-apropie dar tot în genunchi și-n toată ființa lui se scurge-ncet ceara topită a certitudinii că străina asta, în timpul ăsta, dispune de el după bunul ei plac. Vorbele ei îl înlănțuie dure, sticloase, aspre dar voluptuoase-n durerea scrijelită pe sufletul ghemuit în zbaterile secundelor.

Simte mirosul de piele-al cizmelor pe care ea i le-ntinde pe rând să le venereze, să-și lase ochii pe luciul lor negru, să vadă tocul subțire și lung cum îi apasă dorința, cum i se-nfige-n cartilagiile amintirilor celor mai ascunse.

Își aprinde-o țigară și scutură scrumul pe el. Îl lasă să zacă la picioarele ei în timp ce lumea-ntreagă, cu soare și nori, cu lună și stele, se răsucește-n jurul creștetului ei. Apoi, ca o naiadă-ntunecată, începe s-alunece spre el, îi prinde fața cu degete subțiri, cu unghii sticloase și-ascuțite ca niște seceri. Abia atunci îi vede culoarea ochilor, se vede pe sine, gol, oglindit în pupilele ei reci și se redescoperă cu groază preschimbat într-un fetus zbârcit și cleios între buricele degetelor ei care se tot lățesc peste el ca niște uriașe tentacule și-l țintuiesc locului cu zgărzi de carne sângerie, cătușe de țesut palpitând.

Se revede abia după un timp, închis într-o rană iar undeva, mai spre margine, zărește fel de fel de oameni, trăsuri, automobile, forfota unui imens oraș spectaculos care se scurge pe lângă el și pe lângă bolboroselile stropite-ale femeii din care nu înțelege decât că EȘTI AL MEU ACUM, cu tot trecutul, prezentul și viitorul care curg prin bietele tale vene dezlânate.

Nu cere decât puțină apă și primește rânjete și scuipat. Este târât și trântit într-un perete, obligat să-și murmure cu glas umil durerea și neputința de-a fi bărbatul fericirii altcuiva. Ea-și urcă pe el superba trenă a indiferenței totale, îl face să-i suporte dansul unei lumi prin care el se poate doar târî, în limita obedienței desăvârșite.

O lacrimă se scurge și picură pe podea dar aici nu se plânge, aici nu se poate suferi, aici nu e nevoie de lucruri personale. Află că ești despuiat cu totul de trup și suflet, ești prelucrat într-o copie a supușeniei desăvârșite.

© DANIEL KIȚU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading STĂPÂNA IV at Daniel Kitu Blog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: